Istorie

Muzeul National de Istorie a Romaniei

Prezentare Muzeul National de Istorie a Romaniei:

Instituţia a apărut în 1970, ca cel dintâi muzeu de arheologie şi istorie din ţară; dintâi – nu într-o perspectivă cronologică, ci sub aspectul reprezentativităţii. În consecinţă, aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal preţios, în singurul loc public unde securitatea şi vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeaşi măsură. De asemenea, o mulţime de alte piese de mare valoare arheologică şi istorică au poposit în expoziţiile Muzeului Naţional, pentru a ilustra mileniile de istorie, ori, pentru mai multă acurateţe, istoria de atunci. Cutremurul din 1977 a adus pagube apreciabile clădirii, dar şi unei mici părţi a patrimoniului, aşa încât expoziţia a trebuit schimbată, aproape complet. Această a doua expoziţie permanentă a MNIR era, încă şi mai mult decât prima, expresia voinţei politice a Partidului Comunist, ca urmare a unei mult mai insistente intruziuni ideologice în creaţia muzeografică. Mai mult, o întreagă secţie a expoziţiei – cu mai multe sãli largi – a fost dedicatã “Tovarãşului” (nomine odiosa…), cel care întruchipa, din ce în ce mai exclusiv, Partidul. Anii 80 […]

Muzeul National Cotroceni – Bucuresti

Prezentarea Muzeul National Cotroceni din Bucuresti:

Domnitorul Şerban Cantacuzino (1678 – 1688) a ridicat, între 1679 – 1681, la vest de oraşul Bucureşti, cea mai importantă ctitorie a sa, ansamblul Cotroceni. În cadrul acestuia se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“ – asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeş – precum şi grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc – specific civilizaţiei occidentale europene a acelor vremuri.
Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaşte câteva momente de referinţă: primul este legat de numele ctitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688); al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei (1849 – 1853,1854 – 1856) care, în 1852, îl reface şi modernizează, înfiinţează gradina de la Cotroceni (una dintre marile grădini ale Capitalei); urmează edificarea palatului princiar (1893 – 1895), de către arhitectul francez Paul Gottereau, dar, din nefericire, datorita rezistenţei scăzute a palatului, după cutremurul din 1977 va urma o nouă etapa, când s-a refacut în mare parte palatul, spre deosebire de construcţiile medievale care au rezistat vitregiilor vremii; tot atunci s-a ridicat şi o aripă nouă, care adăposteşte sediul Preşedinţiei României.
Dacă de-a lungul vremii Cotrocenii au […]

Muzeul National de Istorie Naturala “Ghrigore Antipa” – Bucuresti

Prezentare Muzeul National de Istorie Naturala “Ghrigore Antipa” din Bucuresti:

Muzeul  National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” isi are originea in Muzeul National de Istorie Naturala si Antichitati din Bucuresti fondat la3 noiembrie 1834 prin actul 142 semnat de catre principele Alexandru Ghica. Initiativa a apartinut marelui ban Mihalache Ghica, ministru al „Afacerilor Dinlauntru” si fratele principelui domnitor care a fost si primul donator al muzeului.

Adapostit in cladirea Colegiului „Sf. Sava” si condus in perioada 1837-1859 de Carol Wallenstein de Wella, austriac de origine croata, profesor de desen la Colegiu, muzeul a avut initial un rol didactic. Sub coordonarea noului director, taxidermistul italian Carlo Ferreratti (1860-1867) a inceput o perioada de imbogatire a colectiilor atat prin achizitii cat si prin donatii din tara si strainatate. In 1867 a fost numit director profesorul universitar Gregoriu Stefanescu care la cele 4000 de piese zoologice si minerale a adaugat noi colectii de geologie si paleontologie.

In anul 1893, Take Ionescu, ministrul Cultelor si al Instructiunii Publice, l-a numit pe doctorul Grigore Antipa – abia revenit in tara dupa studiile in Germania – in functia de director al Sectiei de Zoologie a Muzeului. Din 1903, Grigore Antipa a […]

Palatul Mogosoaia – Mogosoaia

Prezentare Palatul Mogosoaia:

Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. Complexul conţine clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curţii. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.

Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.
Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcţiei nu este cunoscută, dar se ştie că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.

După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, întreaga avere a familiei […]

Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti

Prezentare Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti:

Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, cu sediul central în Palatul Şutu se află situat în preajma “kilometrului zero” al României pe Bd.Brătianu nr.2, în somptuoasa reşedinţă a marelui postelnic C. Grigore Şutu, ridicată la 1833 de arhitecţii Johan Veit şi Konrad Schwink.

Muzeul Municipiului, înfiinţat în 1921, are un patrimoniu de peste 400.000 de obiecte a căror tipologie diversificată surprinde profilul aşezării de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în prezent, atestând fapte, evenimente, portrete de personalităţi care dau conţinut memoriei oraşului.

Prezentarea muzeului cuprinde:

  • Colecţia muzeului
  • Bucureşti, despre…Bucureşti
  • Arheologie
  • Istoria Bucureştilor
  • Numismatică

Sectiunea de Artă a Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti se află în Palatul Şutu, pe Bd.Brătianu nr.2 şi conţine arhiva de desene, gravuri şi scrieri referitoare la oraşul Bucureşti.

Printre altele :

  • Memorialistică
  • Pinacotecă
  • Patrimoniu
  • Case memoriale (Muzeu)
  • Expoziţii
  • Conferinţe
  • Personal

Secţiunea de istorie a muzeului se află în Casa Cessianu, Calea Victoriei 151, şi conţine documente atestând fapte, evenimente, portrete de personalităţi care dau conţinut memoriei oraşului.

Istoria Bucureştiului se referă la :

  • Istoria Veche (până la sfârşitul sec. VII)
  • Epoca feudală (1200-1821)
  • Începuturile Occidentalismului (1821-1877)
  • Bucureştiul, Micul Paris din Est (1877-1920)
  • Epoca Modernismului (1920-1945)
  • Epoca Marilor Distrugeri (1945-1989)

Galerie foto […]